Despre mine. Partea întâi.
Postez motivaționale și încurajez oamenii din jurul meu să-și găsească vocea interioară, s-o asculte și să și-o urmeze, însă ce credibilitate am când eu nu-mi expun experiența de viață, trecutul prin care am răzbit, suferințele și luptele mele, care m-au adus la a fi omul împlinit de astăzi?!
Astfel că mă văd nevoită să încep să povestesc din experiențele mele, ca să arăt că se poate, dacă vrei suficient de mult să reușești.
Sunt un copil care a crescut într-o familie cu un tată alcoolic (un om care era copil într-un corp de adult, pierdut de sine și care bâjbâja prin viața grea a bărbatului care se vedea nevoit să muncească enorm de mult pentru a întreține o familie cu 4 inși cu rate, datorii șamd și care își amorțea frustrările, supărările și neajunsurile cu băutură).
Ai mei s-au luat când avea mama 16 ani și tata 18, pentru că apărusem eu. Și de acolo au dat-o în viață grea și foarte grea și au gestionat totul cum au putut. M-am născut cu trei ani înainte de revoluție astfel că viața pentru ai mei nu a fost tocmai ușoară.
Dealungul copilăriei n-am avut voie să fac prea multe, limitele fiind impuse de gândirea limitată și posibilitățile financiare reduse ale părinților mei, având în vedere că pe atunci nu aveau ei acces la educație decât cea din școală (care e cultură generală, nicidecum pregătire pentru o viața reală).
Pe la 14 ani, m-am îndrăgostit de un bărbat cu 14 ani mai în vârstă ca mine și în scurt timp am hotărât că e omul potrivit pentru mine.
Doar că ai mei erau îngroziți de diferența de vârstă și astfel tata mi-a interzis întâlnirile cu el.
Când a aflat că, după doi ani, eu încă mă văd cu el, m-a luat la bătaie. Nimic nou. Mai luasem bătaie de la el, din diferite motive, după care treceam prin umilința de a-mi cere iertare pentru că l-am enervat atât de tare încât să mă bată.
Mama era pasivă (am considerat eu atunci) în situațiile astea și nu era capabilă să mă apere. Cred și știu acum că era pur și simplu terifiată de omul acesta cu comportament animalic pe alocuri.
A fost ultima dată când a dat în mine, pentru că în timp ce mă luase de gât, m-a ridicat de pe podea și m-a trântit pe pat, urlându-mi că eu nu am voie sa mă mai văd cu omul ăsta, undeva în mintea mea s-a produs un declic și am hotărât că eu nu mai suport nedreptatea asta și nu ii voi mai permite să dea în mine atâta timp cât am putere să mă apăr. Am sărit de pe pat și l-am luat de gât, țipând în fața lui că ajunge! A înghețat timpul în loc în momentele alea, pentru că nu mai țin minte decât ochii lui și privirea surprinsă, confuză și parcă speriată și pe mama strigând la mine să îi dau drumul.
După ce s-au calmat spiritele, tata, din poziție de superioritate, mi-a dat de ales: ori uit de omul ăsta, ori mă mut la el. Am exact o săptămână să decid.
O săptămână mai târziu, când a venit de la serviciu, m-a găsit cu bagajele făcute. Surprins de decizia mea, a mai adăugat o piatră pe umerii mei și a spus așa: "na bun, dacă tu te-ai hotărât să te muți la el, atunci să te ia de nevastă, că altfel îl dau la poliție pentru corupere de minori!"
Și uite așa m-am măritat la 16 ani.
Omul ăsta, cu care m-am măritat era un om bun. Educat, inteligent și cu suflet mare față de mine, dar chinuit și el de traumele din copilărie Și viața nu tocmai ușoară pe care o ducea.
Locuia în același apartament cu tatăl lui, despre care știam că mai merge la bar să bea ceva, dar habar n-aveam cât de grav era alcoolismul său.
Mama lui nu mai era în viață, astfel că omul meu ajunsese să îi poarte de grijă la taică-su și era blocat în situația în care nu-și permitea să se mute din apartament de teamă că ar vinde bătrânul și ar bea banii, ajungând pe străzi și el ar rămâne fără apartamentul care îi revenea lui după moartea tatălui.
Și de unde am crezut că am scăpat de scandaluri și greutăți, urmând să trăiesc o viață liberă, am ajuns să trăiesc cu un alt alcoolic și un om care muncea ore multe să poată plăti cheltuielile și să mă țină pe mine la liceu și neapărat să-mi iau bacalaureatul.
Lângă el am învățat cum e să gândești pentru tine, liber și pragmatic. Cum să iau decizii, fără să mi se spună ce să fac. Aici am început să-mi dezvolt cultura generală și să învăț să mă orientez prin oraș, că acasă, din fața blocului nu aveam voie sa plec. Cu el am învățat geografie, istorie, matematică și fizică, el mi-a stârnit interesul pentru electronice și curiozitatea de a afla cum funcționează anumite lucruri (aparatură electronica și electrocasnica) și sisteme sociale, medicale șamd, cât și despre politică.
Mai târziu, s-a adăugat în ecuație și fratele mai mare al lui, om care a divorțat și s-a mutat înapoi în locuința sa, la câteva blocuri distanță, fiind astfel aproape zilnic prezent în apartament. El era cel mai aprig și înverșunat dușman al fratelui său și implicit al nostru, condamnând relația și mai ales căsătoria noastră.
Și el era alcoolic.
Și iată-mă, la câțiva ani de când am plecat de acasă, într-un scandal interminabil, între doi alcoolici, cărora li se mai alătura uneori și bărbatul meu. Uneori, când știam că urmează o încăierare între ei, plecam de acasă cu orele si reveneam seara târziu.
S-au mai liniștit lucrurile când a murit fratele mai mare, subit, din cauze neștiute de mine (sincer, nici nu m-a interesat!).
Din acel moment am tot încercat să-mi conving bărbatul să ne mutăm la casa noastră, oriunde ar fi asta, să fim doar noi doi, să facem copii și să ne vedem de viață. A refuzat sistematic, motivând cu responsabilitatea față de taică-său.
Am răbdat șase ani. După care, cunoscându-l pe actualul meu bărbat, am decis să-l părăsesc.
Și așa am început să trăiesc cu adevărat. Lângă un om care m-a învățat să-mi iert greșelile, care nu m-a judecat și condamnat, care m-a mângâiat și ținut în brațe să-mi plâng necazurile, care m-a susținut să-mi îndeplinesc dorințe și visuri, care m-a urmat în toate nebuniile mele și cu care am făcut planuri pentru o viață întreagă.
Comments
Post a Comment