Despre mine. Partea a doua

 La 22 de ani am plecat din nou de acasă. De data asta de la bărbatul meu, dintr-o căsnicie disfuncțională, cu diferențe mari de concepție, opinii și direcție în viață.

Când l-am întâlnit pe Cosmin, țin minte că mă gândeam că e atât de blând, e atât de nebunatic și de susținător, că aș putea trăi cu el.

Nici nu mă gândeam atunci că mă voi aventura într-o relație cu el, că mă speria și gândul de a pleca de unde eram. În capul meu eram incapabilă de a mă descurca singură, eram proastă și oricum orice făceam nu ieșea bine. Doar că dorința de a fi cu Cosmin era mai mare decât vocile din capul meu.

Și m-am aventurat. M-am mutat într-o garsonieră de 11mp, in același cartier, care era compusă doar dintr-o cameră și o baie mică: avea un vas de wc și chiuvetă, iar de la chiuvetă pornea un duș. Făceai duș în picioare, pe podeaua băii. Dormeam pe o canapea de două persoane, cu care am căzut într-o noapte, că i-a fugit un picior când m-am întors în pat. 🙄

A venit și Cosmin când m-am mutat și m-a ajutat să zugrăvesc, să recondiționez mobila veche și să facem curățenie și am locuit singură acolo vreo șase luni, până când s-a mutat și el.

El lucra în armată, eu la aeroport și din prima zi ne-am pus salariile într-un dulăpior mic, de unde luam bani pentru cheltuieli și cumpărături. 

Aveam două dacii vechi, cu care făceam naveta: eu la aeroport (cam 20 de km/zi în funcție de ture) și el la Turda (cam 70 de km, tot în funcție de ture).

După un an, ne-am căsătorit și am plecat în luna de miere, două săptămâni, în Tenerife. A fost dragoste la prima vedere. Liniștea și frumusețea insulei ne-a vrăjit pur și simplu.

 După câteva zile acolo, deja hotărâsem că vrem să ne întoarcem și să încercăm să trăim acolo. Am si vorbit cu un patron al unui magazin să ne țină măcar un loc, să avem un job când ne întoarcem.

Am revenit acasă în iulie, iar în septembrie eram deja întorși pe insulă căutând de lucru.

Evident că jobul despre care discutasem s-a evaporat și am ajuns să căutăm zilnic, timp de două săptămâni joburi, umblând pe jos km întregi, ieșind dintr-un restaurant și intrând în altul, prin baruri, cluburi, hoteluri, magazine și orice ne ieșea în cale.

Am plecat de acasă cu o geantă cu supe la plic, biscuiți, plicuri cu sosuri pentru paste, chestii ce le puteam duce cu noi pe avion și care le puteam prepara acolo, indiferent unde am sta, adică ne-ar fi ajuns și un fierbător de apă ca să ne gătim mâncarea. Și cred că am avut adunați vreo 500 de euro. Din care jumătate era chiria pe primele 15 zile pe insulă.

După ce am căutat locuri de muncă (în HoReCa) pe o arie destul de extinsă, Cosmin mi-a sugerat că aș putea încerca să vorbesc cu cei de la o agenție imobiliară, care aveau birou peste drum de apartamentul în care stăteam.

Zis și făcut! Am intrat în agenție, am povestit cu administratorii și mi-au spus că ar avea nevoie de cineva pt call centre, dar că nu sunt încă hotărâți dacă să mai angajeze sau nu oameni. Atunci a intrat spiritul de conservare în funcțiune, având în vedere că știam că rămânem fără cazare, fără bani și mâncare în mai puțin de o săptămână și dacă nu reușesc să obțin jobul aici, ajungem pe plajă.

Oricât de atractiv era să trăiești idilic pe o plajă din Tenerife, totuși am tras tare să nu ajungem acolo.

Am obținut cumva jobul și am vorbit pe urmă cu administratorul parcului de apartamente în care trăiam și i-am povestit ce ni se întâmplă, cu gândul că se îndură de noi să ne dea o văgăună să nu dormim pe plajă. Întâmplarea făcuse că domnul administrator, acum un om avut, care deținea complexul de apartamente și o vilă serioasă alăturată, era un imigrant, venit din Portugalia, stabilit pe insulă de câteva decade și știind ce înseamnă să o iei de la zero, ne-a ajutat și ne-a dat un apartament frumos în complexul lui, cu promisiunea că atunci când încasez primul cec de plată de la birou, să vin să plătesc chiria pe luna aferentă.

Și uite așa am început să trăim în Tenerife. Ulterior, l-au angajat și pe Cosmin la același birou și lucram pentru ei, la diferite proiecte, din apartamentul nostru de peste drum. La ei am învățat geografia lumii, lucrând la o hartă interactivă, online, prin care se închiriau proprietăți de vacanță în întreaga lume.

Tot acolo am învățat și cum e să relaționezi și să muncești cu alte nații, ce înseamnă să fii imigrant și mai ales ce înseamnă să fii român în Spania. 

Ne-am bucurat vreo 8 luni de insulă, până am hotărât să ne întoarcem în țară datorită nesiguranței locului de muncă, având în vedere că români fiind ne-a fost aproape imposibil să ne găsim joburi pe insulă și bazându-se pe asta, cei de la agenția imobiliară s-au tot jucat cu joburile noastre: când eram eu dată afară pe motiv ca nu aveau ce să-mi dea de lucru, când Cosmin era dat afară și eu reangajată. Trăiam mereu la limita supraviețuirii și ne-a ajuns. 

Țin minte că am fost și la un birou de plasare a forței de muncă, de unde am ieșit plângând că mi-a spus funcționara că suntem și așa mulți pe insulă și tot vin alții și o să rămână ei, băștinașii, fără pâine. 

Oriunde întrebam de joburi și ni se spunea că se angajează, ne refuzau imediat când spuneam că suntem din România.

Așa că am încheiat noi socotelile cu Tenerife și emigratul, dar am promis să revin într-o zi. 

Poate chiar cu copiii mei 😊 ceea ce am și făcut vreo 7 ani mai târziu.