Consilierea intensivă, o consiliere atipică
Ședințele de terapie 1 la 1, de 50-60 de minute, one size fits all.
Dacă nu suntem toți la fel, de ce ar trebui să trăim sau să ne tratăm la fel?
Decât să petreci ani de zile în terapie, mergând la ședințe de câte 50 de minute, o dată pe săptămână sau tot a doua săptămână, nu mai bine intri în terapie intensivă și vezi rezultatele în câteva săptămâni?
De ce să o lungești cu pauze atât de mari, când tu ai atâtea de spus, atâtea de scos din adâncurile tale și de dibuit și le vrei rezolvate acum, nu peste un an?!
Consilierea intensivă e gândită pentru omul care simte că nu mai poate duce greutățile vieții, gândurile apăsătoare și teama că va claca psihic și că nu va ști sau nu va putea nimeni să-l ajute să se ridice.
Majoritatea oamenilor vor avea nevoie de câteva săptămâni sau luni pentru a se pune pe picioare și a învăța ce au nevoie de la ei înșiși pentru a-și găsi și păstra echilibrul mult dorit și atât de necesar unui trai armonios.
Astfel că, deși vei petrece mai multe ore deodată în consiliere, în schimb, pe timp îndelungat vei fi mai câștigat decât dacă ai merge regulat, o dată pe săptămână la consiliere/terapie.
Vei fi mult mai câștigat să lucrezi intensiv la problemele tale, decât să petreci câte o oră, pe canapeaua unui terapeut care dă din cap aprobator, te ascultă și pe când te ambalezi și începi să ajungi la miezul problemei, te anunță că: "a expirat timpul" și "ne vedem săptămâna viitoare!"
E atât de frustrant să pleci cu emoțiile în gușă...
De asta e atât de important să existe suficient timp pentru ca omul care plătește ședințele să aibă răgaz să ajungă la miezul problemei și să se și liniștească, să nu se retragă din ședință mai încărcat decât atunci când a intrat.
În acest sens, am alcătuit ședințele intensive, care la începutul întâlnirilor noastre, primele 2, 3, 4 (depinzând de cât de multe simți că ai de "despachetat") vor fi de minim două ore, maxim patru, tu alegi ce ți se potrivește, după nevoile tale.
Știu, pare mult, însă abia atunci când intri în astfel de sesiuni realizezi cât de repede trece timpul atunci când emoțiile tale sunt peste tot; cât de important e finalul ședințelor, când poți să tragi niște concluzii și să pleci împăcat, luându-ți timp suficient între ședințe ca să poți procesa în voie tot ce s-a discutat și să-ți faci temele.
Pentru că, da, uneori, vor fi și teme de făcut între ședințe, tocmai pentru a putea pune în practică ceea ce înveți în ședințe.
Ședințele de follow-up, ca urmare a celor intensive, pentru a putea ține pasul cu schimbările aplicate în viața ta, sunt de minim o oră, maxim 2, aici iarăși tu alegi ce ți se potrivește.
Acestea, de obicei sunt în număr de 1, 2 sau 3 per săptămână, în funcție de nevoile tale.
Autobiografia
Având în vedere că timpul costă bani, cred că ajută enorm această autobiografie.
Îmi voi petrece între 1 și 3 ore citind și studiind autobiografia ta, iar la prima întâlnire voi fi deja pregătită cu întrebări și gata de abordat subiectele arzătoare din viața ta.
La prima ședință voi fi investit deja în studiul și analiza autobiografiei tale, undeva la valoarea a cel puțin 3 ședințe, timp dedicat pentru creșterea ta, bani care rămân în buzunarul tău.
Totodată, această autobiografie, economisește un minim de 5 ședințe, dintre cele de început, când deja consilierul știe despre tine, despre problemele tale și își poate face o idee despre cum funcționezi, și cine ești, lucru care te-ar fi costat timp și bani, dacă nu ai fi scris despre tine.
Salvezi, în total, aproximativ valoarea a 8 ședințe, încă înainte să fi început lucrul cu și la tine.
Pentru că asta înseamnă de fapt, consilierea intensivă și eficientă, bazată pe dorința arzătoare a omului de a schimba ceva în viața lui, odată pentru totdeauna.
Ce ar trebui să incluzi în autobiografie?
Autobiografia e foarte importantă, e ca un start furat, într-ale cunoașterii, pentru a putea avansa mai ușor în ședințe și pentru acele întrebări profunde care îți vor debloca gândirea critică și pentru a recunoaște unele tipare comportamentale din viața ta.
Include aici tot ce e relevant pentru tine, tot ce crezi că te descrie, de la copilărie, relații cu părinții, în școală, prieteni, relații amoroase, eșecuri sentimentale, traume emoționale, abuzuri, agresiune șamd.
Și dacă atunci când scrii, te oprești să te gândești la ceva anume, dacă să incluzi sau nu în autobiografie, asigură-te că îl scrii, căci exact cele de care te îndoiești, de care nu ești sigur, pot fi cele care te pot provoca cel mai mult în procesul de autocunoaștere.
Investind timp în scrierea autobiografiei tale, economisești timp și bani, lansând loc lucrului efectiv cu tine.
Consilierea se desfășoară astfel mai rapid și mai profund, făcând-o eficientă.
Confidențialitatea
Toți clienții vor primi un contract de confidențialitate, care trebuie semnat înainte de începerea primei ședințe.
Prețul
Contravaloarea unei sedințe, cu durata de o oră (1 oră) este de 150 de lei, achitată în avans, înainte de începerea primei ședințe.
Ședințele de 2, 3 sau 4 ore se vor calcula utilizând multiplicarea contravalorii unei sedințe cu numărul de ore aferent.
2 ore - 300 lei
3 ore - 450 lei
4 ore - 600 lei
În cazuri excepționale, atunci când se face dovada situației financiare precare, se poate discuta despre reducere sau chiar efectuarea ședințelor tip Pro Bono, adică cu titlu gratuit.
Comments
Post a Comment