Relatia amoroasa
O relație amoroasă, de calitate, are la bază prietenia.
Ar trebui să fie locul și omul în și cu care te simți în siguranță.
Dacă partenerul tău nu-ți validează sentimentele și simțirile, dacă simți că nu îi poți spune că te-a rănit pentru că la final găsește el o modalitate prin care să te scoată vinovat, dacă ești mereu suspicios la acțiunile și comportamentele lui și dacă trebuie să faci pe detectivul, e mai mult decât evident că nu e o relație sănătoasă, bazată pe respect, înțelegere și validare.
Poate că are la bază iubirea și eventual mulți ani de conviețuire, dar toate astea nu sunt de ajuns, dacă partenerul practică un comportament manipulativ și abuziv.
Poate vei spune că ai semnalat lucrurile astea, că ai purtat toate discuțiile grele despre sentimente și răni provocate de comportamentul partenerului și a promis să se schimbe, dar când schimbarea întârzie să apară, iar scuzele sunt la ordinea zilei, este evident că acesta e un comportament premeditat.
Deși știe eventualele consecințe, alege să nu se schimbe, alege să rănească în continuare și chiar să arate cu degetul spre tine.
E momentul când schimbarea trebuie să se petreacă în tine.
E momentul când trebuie să-ți învingi fricile și să faci pasul ăla care ști că îți va provoca suferință, că vei tăia în carne vie și pe lângă tine vor mai suferi și copiii, dacă sunt, dar asta e singura rezolvare, singura cale spre o viață liniștită.
E grea destul viața așa cum e ea. Relația ar trebui să ți-o ușureze.
Dacă relația ta nu e locul tău fericit, e momentul să pleci.
Comments
Post a Comment