Fă-ți timp pentru relaxare

 

Dacă nu-ți faci timp pentru "wellness" (adică relaxare și grijă de tine), vei fi forțat să-ți faci timp pentru boala ta.

Cu toții știm să muncim până la epuizare, căci așa am fost învățați.

Astea sunt urmele comunismului. Venim din părinți crescuți să muncească, să nu stea, să nu existe timpi morți, în care să nu faci nimic.  

Dar nu ne-a învățat nimeni cum să ne odihnim.
Cel puțin, nu fără a ne simți vinovați că "stăm doar".

Pentru mine, "statul" ăsta obișnuia să vină cu multă vinovăție, multe reproșuri și mereu mi se părea că...rămân în urmă.

Planurile mi le făceam mereu în așa fel încât să meargă un proiect după altul, poate chiar să se și încalece un pic, să meargă treaba mai repede.

Iar dacă se întâmpla să clachez fizic sau psihic, stăteam să mă odihnesc, dar mâncam tot timpul.

Așa e când "te mănânci pe dinăuntru".

 Evident că mâncam pe fond emoțional și asta se vedea și pe mine, și pe cântar. Și mai obișnuiam să spun că " eu nu mănânc mult!"

Uite așa ajunsesem la 92 de kg, simțindu-mă atât de blocată în propria mea viață, încât aveam impresia că orice aș face, tot mizerabil mă voi simți și tot mai mult voi acumula în greutate. 

Începusem să merg la terapie pentru emoțional și la nutriționist pentru slăbit și așa s-au reglat unele lucruri în mine, așa am descoperit ce înseamnă să mănânci pe fond emoțional și de ce mă simțeam atât de blocată.

Păi cum să nu te simți blocat când tot ce faci este să muncești, să ai grijă de toată lumea și când vine rândul tău, nu este timp de stat și relaxat că este de lucru.

Degeaba tot torni în paharele altora grijă și iubire, dacă tu nu ști să te reîncarci fizici și emoțional. Ajungi să fii gol pe dinăuntru, să te simți blocat, să simți că nu mai poți și să dai vina pe viață, pe cei de lângă tine, pe oricine și orice, doar să ști că altul ți-a făcut asta.

Totul se va opri însă și vor începe să se schimbe lucrurile atunci când vei realiza că TU stabilești ritmul vieții tale, tu stabilești regulile și tu ești responsabil de alegerile și consecințele lor.

Mai fac și acum. Uneori uit că sunt om. Mai mult de atât, uit că omul de lângă mine e și el om. Și aștept ca el să facă mai mult și mai multe și uite așa se nasc frustrările și certurile și neajunsurile.

Când îți formezi așteptări ireal de mari, inevitabil vei fi dezamăgit.

Diferența dintre acum și anii trecuți e că acum știu să las "armele" jos. Fără vinovăție, fără reproșuri, doar mă bucur de pauzele în care nu facem nimic decât să fim.

E atât de important pentru noi, ca oameni, să ne luăm timp să fim, să simțim și să respirăm.
Și să iubim și să ne simțim iubiți.

După o pauză de wellness, ești mult mai capabil, mai pregătit și mai motivat să muncești. Nu e așa?