Adultul cu ADHD

 Link-uri pentru documentare și cercetare:

https://www.rcpsych.ac.uk/mental-health/translations/romanian/adhd-in-adults

https://www.medlife.ro/articole-medicale/semnele-surprinzatoare-ale-deficitului-de-atentie-adhd-la-adulti.html

* Are mereu gânduri în cap,
care se rotesc cu viteza luminii uneori. Dacă nu sunt gânduri, sigur e vreo melodie pe care a auzit-o recent sau e una la întâmplare. Dar e doar o parte dintr-o melodie/cântec, care se tot repetă.
Rareori e liniște.

* E distras ușor.
Deschid frigiderul să îmi iau ceva să mănânc. Văd o farfurie cu resturi, aruncată de copii pe un raft și decid imediat că trebuie să o scot. Și aia, și mai am într-un bol ceva ce am pus deoparte acu două zile pentru pisici. Și să fac curat în cutia cu legume, că se adună umezeală și se strică repede toate. Încep și scot din frigider, așez toate unde trebuie, curăț ce e de curățat și închid ușa, gândindu-mă ce făceam de fapt în frigider și de ce am deschis ușa. 🤔
Mă uit la aragaz, am tigaia pregătită pe un ochi, aștepta să îi pun oul, că eu de fapt, hotărâsem că îmi fac ochiuri. 🙄
Ardea și focul sub ea, evident! 🤦🏻‍♀️ la minim, dar o pregătisem cu gândul că scot două ouă și le și pun în tigaie. Apoi, când eram deja cu ochii în frigider, am hotărât că până se încălzește tigaia, am vreme să scot ce vreau să scot, că este timp. 👀🙉
Am aerisit bucătăria și am răcit tigaia, nu s-a întâmplat nimic. Nu plec niciodată de lângă aragaz, atunci când gătesc. Principiu puternic, pe care mi l-am setat pentru că am ars destulă mâncare cu timpul care credeam că îl am la dispoziție și de fapt eram într-o bulă de timp creată de mintea mea. Deci nu mai plec de lângă oală, până nu sting focul și atunci o zic cu voce tare: am stins focul, e gata mâncarea!

* Se hotărăște repede pe o direcție când sunt multe de făcut (e spontan), dar le duce cu greu, cu mare efort până la capăt.
Mă apuc să scriu un articol despre ceva și caut informații pe net, pentru inspirație, pentru a confirma sau infirma ce știu eu despre subiect și mă trezesc că sunt pe Facebook și mă plimb cu degetul pe ecran, uitând complet de ceea ce făceam. Îmi dau seama că pierd vremea și că de fapt am început să fac ceva, așa că revin repede la articol și când mă uit la el, pe jumătate scris, mă gândesc că oare de ce am considerat subiectul ăsta atât de amplu, că e mult de scris și de cercetat pe tema asta și va dura zile întregi până când ii dau de capăt.
Dacă sunt obosită, de cele mai multe ori, las lucrurile neterminate și dacă nu a cauzat prea multă frustrare, mă întorc la ceea ce făceam peste câtva timp, dar se întâmplă să nu mai pot reveni la subiect, să termin ceea ce am început.
Disciplina și faptul că știu cu ce mă confrunt, au făcut să îmi pot simți anxietatea și tot ce vine cu stresul unui lucru pe care l-am început și acum TREBUIE să-l termin, și de cele mai multe ori când mă întâlnesc cu situația asta, îmi iau câteva minute pentru a mă liniști, a-mi valida emoțiile, a le elibera și pe urmă pot reveni la ceea ce făceam și să duc la bun sfârșit articolul.

* E implicat în tot felul de accidente
Faptul că e ușor de distras un adult cu ADHD, îl predispune la accidente.
Sunt plină de vânătăi, o arsură, o zgârietură, o tăietură, ceva pățesc. Dacă nu sunt odihnită, se înmulțesc bubele, vânătăile și loviturile.
Cu cât e mai odihnit creierul, cu atât e mai ușor să-mi păstrez atenția pe ceea ce fac. Deci am grijă la somn. Nu reușesc mereu să dorm cât aș avea nevoie, dar încerc să respect ora de culcare și somnul.
Până nu de mult, să dormi mi se părea o pierdere de timp. Adică cu cât dormi mai puțin, cu atât ai mai mult timp să faci tot ceea ce vrei.
Dar când viața te întoarce pe dos, înveți să-ți porți de grijă. Cum și cât poți, evident.

* Probleme de adaptare în societate, la locul de muncă, probleme la învățare în școală

Nu suport să fiu mult timp în public, printre oameni. Deși iubesc oamenii, îmi place să mă conectez cu ei, să îi descopăr, să îi înțeleg, să îi ajut, să îi alin. Ironic, nu?
În public, e prea mult zgomot, prea multă agitație și creierul meu le aude și le percepe pe toate.
Dacă sunt într-un Mall, de exemplu, aud zumzetul sutelor de voci din jurul meu, aud aparatele care funcționează ici colo, simt mirosuri de mâncare amestecat cu parfumuri și detergenți. Sunt conștientă de temperatura aerului și ce efect are asta asupra mea.
Mă uit la oameni, încerc să îi analizez pe toți, oare care ce gândește, cum se simte, ce i se întâmplă în viață acum, unde merge și oare de ce e aici?
Inevitabil, tot ce atârnă de sus în jos și e lucios îmi atrage atenția. Urmăresc tot ce mișcă, tot ce iese în evidență și apoi caut detaliile ascunse.
Cred că dacă intru într-un Mall și mă așez pe o băncuță, două ore stau cuminte și poate părea pierdută, dar văd, aud și simt tot ce se petrece în jurul meu.
De asta evit magazinele mari. Dacă totuși mă aventurez prin magazine, când ies, sunt obosită.
Mintea mea deja și-a făcut treaba pe o zi întreagă 🤭
Acum comparați un mall cu toate astea, cu viața la țară, unde e liniște, sunt doar eu cu copiii și animalele noastre. E muuuuult mai lentă desfășurarea evenimentelor.
Nu mai spun de festivaluri, unde sunt mulțimi de oameni.
Numai când mă gândesc la mulțimi de oameni, îmi bate inima mai tare.
Am fost acum câțiva ani la un concert pentru copii și a trebuit să trecem de mulțime, ca să ajungem la magazinul cu produsele trupei, pentru că își doreau copiii cărți și mascote de-ale lor.
Când am trecut de mulțime, m-am oprit să plâng. Tremuram, îmi bătea inima ca a unui iepure speriat și simțeam că vreau doar să plec de acolo, să scap, să pot respira.
La concerte mă mai duc dacă îmi place foarte mult cine e pe scenă și nu trebuie să am treabă cu mulțimea.
Dacă cumva ajung devreme la un concert și sunt în lângă scenă, pe măsură ce se adună oamenii în jurul meu, îmi vine să fug acasă 🤦🏻‍♀️🤭
E musai să mă concentrez pe ce se întâmplă pe scenă, ca să-mi iau gândul de la mulțime, că altfel mă apuc de plâns.

https://www.terapiastrategica.ro/cum-sa-traiti-cu-enochlofobia-sau-frica-de-multimi/

Locurile de muncă presupun activități repetative, rutină, aceeași oameni și același lucru de făcut.
Dacă e nevoie, mă angajez, dar mai mult de câteva luni nu rezist. Mă plictisesc, mă pierd în detalii, nu mai reușesc să-mi fac treaba, pentru că sunt peste tot, numai unde trebuie nu și când nu te poți concentra, nu îți poți face treaba. Și când totul devine obligatoriu în jurul meu, mă sabotez, mă ascund după altele de făcut și cumva reușesc să nu fac ceea ce trebuie.
De asta îmi asum doar joburi valabile bază de proiect, unde nu trebuie să mă implic absolut zilnic și atunci mă descurc foarte bine.

Nu reușesc să socotesc. Uit anumite cuvinte, iar când sunt stresată sau speriată mă bâlbâi, îmi iau pauze în vorbire, ca să-mi amintesc denumirea unui obiect, chiar dacă e unul comun, folosit zilnic.

Discalculia sau dislexia e frecvent întâlnită la persoanele cu ADHD.

Mereu mă provoc să adun, să înmulțesc, să fac operații în minte, dar aproape întotdeauna greșesc.
Multă vreme asta mi-a cauzat neplăceri în public, lipsă de încredere în mine, desconsiderare de sine și incapacități de a mă angaja în anumite discuții.
Am învățat să-mi scot elegant telefonul (și accesez calculatorul) sau hârtie și pix/creion și problema e rezolvată. 😁

Școala a fost mai rea decât orice loc de muncă pe care l-am avut.
Zecile de materii pe care trebuia să le învăț îmi dădeau o anxietate atât de mare încât îmi era greață mai mereu când mergeam la școală. Îmi rodeam unghiile până în carne, iar la școală am fost mai mult inexistentă decât copil cu prieteni.

Izbucnirile pline de furie, tipice de altfel celor cu tulburare de deficit de atenție, au fost și ele greu de gestionat. A fost nevoie de mult journaling, de multe discuții și terapie, ca să înțeleg de unde vine furia și să învăț să o gestionez. De cele mai multe ori, când simt că urmează să izbucnesc, mă îndepărtez de persoana din fața mea, ca să nu rănesc. Lucrez și acum cu asta și dacă atunci când am început cu terapia nu reușeam să mă temperez, acum sunt foarte rare izbucnirile și există doar atunci când se înființează un cocktail de oboseală, stres, emoții negative și nemulțumiri, astfel că a fost primordial să mă cunosc, să știu ce nevoi am și să mi le împlinesc, înainte să ajung la epuizare.

De asemenea, e foarte probabil să întârzii. Oriunde am merge. Oricine m-ar aștepta. Nu reușesc să-mi gestionez timpul ca să ajung la timp. Cu mici trucuri, cum ar fi să-mi setez în minte o oră mai devreme decât cea inițială, ca să pornesc și să ajung la timp, am reușit să mai atenuez neplăcerile cauzate de întârzierea mea.

În schimb, părțile bune ale unui creier neurodivergent sunt notabile și încerc să mă bucur de ele mai mult decât îmi stau în cale cele grele.

Când iubesc ceea ce fac, pot petrece ore întregi făcând același lucru, fără să obosesc.
Când desenez sau pictez, 2-3 ore nici nu le simt cum trec.

La fel a fost și când am învățat să tencuiesc. Mi s-a părut fantastic să întind adeziv și tencuială pe pereți, să construiesc colțuri la tocul ușii și al geamului...am muncit cu orele, fără să-mi dau seama cât am stat cu drișca sau mistria în mână.

Învăț orice meserie, experimentez orice noutate, vorba românului: mă bag la orice 😃

Dacă îmi place un subiect, îl pot căuta peste tot, îl pot întoarce pe toate părțile, îl explorez și abordez de câte ori am ocazia.

Iubesc tot ce ține de psihologie și comportament uman. Am citit cărți (deși e o corvoadă să mă angajez să citesc o carte, căci de cele mai multe ori nu reușesc să o termin), am citit mii de articole și am studiat cursuri pentru a dezvolta o carieră în acest sens. Am urmărit și filme documentare, care vorbesc despre comportament uman, anatomie generală și anatomia creierului.

Iar dacă știu despre mine că nu mă pot concentra să parcurg o carte, am învățat să mă înscriu la webinarii create de specialiști, să ascult podcasturi produse de terapeuți, să ascult cărți în format audio și să fac cursuri unde se combină studiul în mai multe formate. Cursul de NLP a fost cel mai complex și a durat peste un an să-l parcurg, în ritmul meu. Au fost video-uri demonstrative, exerciții practice de făcut, teste unde trebuia să scrii, și multe părți doar audio, unde trebuia doar să asculți.
A fost atât de complex și de antrenant, de parcă acest curs a fost făcut special pentru o persoană cu tulburare de deficit de atenție.

Dacă persoanele din jurul meu nu găsesc soluții la situațiile în care se află, sigur găsesc o cale de a ieși din probleme.

Unde nu există un drum, îl construiesc eu. Merg pe cărări nebătătorite de când mă știu ca om conștient și capabil de decizii. Nu mi-e teamă să încerc ceva nou, pentru că am eșuat de atât de multe ori din cauza incapacităților mele, încât un lucru ratat nu mai e o problemă, e doar o lecție și imediat mă redirecționez.

Creez afaceri din te miri ce. Eu văd posibilități în orice lucru din jurul meu. Găsesc căi ușoare de a rezolva probleme, situații și nevoi.

Sunt creativă când vine vorba de a-mi ușura munca. Sunt un muncitor leneș. Sau leneș muncitor? 😃 Dacă se poate face mai ușor, voi găsi o cale 🤭

Sunt perfect conștientă, rațională și activă în situațiile de criză.
Atunci când se întâmplă ceva grav în jurul meu, nu intru niciodată în panică și acționez imediat, rațional și asta mi se pare absolut grozav. N-am înțeles niciodată oamenii care se panichează și se pierd. Abia când m-am documentat despre ADHD am realizat că, de fapt, eu reacționez diferit 😃

După cum se poate observa toate problemele au o rezolvare. La toate sunt soluții.

Este atât de important să te cunoști, să înțelegi cine ești și ce capacități ai.
Cunoașterea de sine, elimină multe frici și multe îndoieli.
Atunci când ști ce e în neregulă cu tine, înveți să contracarezi și pe deasupra să te și folosești de părțile tale negative ca să le transformi într-o unealtă de a-ți face și aduce binele.

Cunoașterea înseamnă putere.