Tãrâmul meu

 Astăzi vorbim despre trei lucruri importante:  Succesul, fericirea și meritele. Sau mai bine zis, teama de toate acestea. Uneori teama de succes e mai mare decât cea de eșec.  Succesul aduce responsabilitate, eșecul aduce confort. Când suntem obsedați să avem succes, teama de eșec ne paralizează.  Atunci, ne este frică să avem succes. La fel se întâmplă și cu fericirea. Căutarea continuă a lucrurilor ce ne-ar putea aduce fericirea ne va face întotdeauna să ne simțim nemulțumiți.  Când transformăm fericirea într-un obiectiv, începem să facem speculații privitoare la ceea ce ne va face fericiți. Ajungem să ne îngrijorăm și să ne simțim frustrați.  Așa se face că unii oameni îmbrățișează nefericirea ca mod de a atrage atenția asupra lor. Nu e vorba de faptul că oamenii nu vor să fie fericiți, ci că se tem de asta fără să știe. Unii cred că fericirea va veni cu un preț ridicat sau va fi urmată de o calamitate.  Alții se simt vinovați că trăiesc fericirea, în timp ce oamenii din jurul lor

  Dacă nu-ți faci timp pentru "wellness" (adică relaxare și grijă de tine), vei fi forțat să-ți faci timp pentru boala ta. Cu toții știm să muncim până la epuizare, căci așa am fost învățați. Astea sunt urmele comunismului. Venim din părinți crescuți să muncească, să nu stea, să nu existe timpi morți, în care să nu faci nimic.   Dar nu ne-a învățat nimeni cum să ne odihnim. Cel puțin, nu fără a ne simți vinovați că "stăm doar". Pentru mine, "statul" ăsta obișnuia să vină cu multă vinovăție, multe reproșuri și mereu mi se părea că...rămân în urmă. Planurile mi le făceam mereu în așa fel încât să meargă un proiect după altul, poate chiar să se și încalece un pic, să meargă treaba mai repede. Iar dacă se întâmpla să clachez fizic sau psihic, stăteam să mă odihnesc, dar mâncam tot timpul. Așa e când "te mănânci pe dinăuntru".  Evident că mâncam pe fond emoțional și asta se vedea și pe mine, și pe cântar. Și mai obișnuiam să spun că " eu nu m